Ingredientele necesare:

  • 400 gr zahar
  • 160 gr unt cu un continut de grasime ridicat
  • 500 gr lapte praf
  • 70 gr cacao pudra
  • 10 ml esenta de rom sau vanilie

Cum se prepara Ciocolata de casa:

Desi ciocolata de casa nu este o prajitura, totusi ea este unul dintre cele mai apreciate dulciuri din categoria de prajituri. Iata cum o poti prepara:

  1. Amesteca cat de bine poti, cacaoa pudra si laptele praf si pastreaza acest mix pentru mai tarziu.
  2. Prepara un sirop din cele 400 g de zahar si 200 ml de apa, amestecand la rece pana se topeste zaharul apoi pune-l la fiert la foc potrivit, timp de 5-10 minute pana ce siropul capata o consistenta ceva mai groasa, dar fara ca zaharul sa se caramelizeze. Pentru o ciocolata de casa de o consistenta mai moale, siropul trebuie sa fie mai subtire si invers.
  3. Imediat ce ai luat siropul de pe foc, adauga untul (nu trebuie sa fie rece de la frigider) taiat cuburi mici si amesteca pana se topeste.
  4. Dupa ce s-a topit untul in sirop, adauga esenta de rom si treptat, mixul de lapte praf si cacao(preparat mai devreme), amestecand energic cat siropul este cald, pentru a obtine o compozitie omogena, fara cocoloase. Poti folosi mixerul cu tijele de framantat.
  5. Intinde ciocolata de casa intr-o tava unsa cu margarina sau putin ulei, presand-o cu o spatula sau cu mainile.
  6. Lasa ciocolata de casa sa se raceasca apoi tine-o la frigider timp de 2 ore.
Sfat: ciocolata de casa trebuie taiata cu un cutit umezit, pentru a nu se lipi. Poti sa folosesti diferite forme (romburi, flori, inimioare)cu care poti taia sau portiona ciocolata de casa.

ReteteKulinare.ro iti ureaza Pofta Buna!

GD Star Rating
loading...
Ciocolata de casa, 4.2 din 5 | 9 voturi